Gandirea de lemn, corporatista (Rodica Zafiu)

O excelenta analiza a fenomenului „limbii de lemn corporatiste” din Romania de astazi.

http://dilemaveche.ro/sectiune/tema-saptamanii/articol/despre-imbunatatirea-continua-focusata

Mai mult decat limba, spune Rodica Zafiu, gandirea corporatista e cea care e cu adevarat problematica (si stupida, as completa eu fara rusine, mai ales ca am cunoscut din interiorul ei, o corporatie din Romania).

La fel ca în limbajul public [comunist] de acum două decenii, discursurile-ecou sînt mai banale decît discursul oficial, ilustrînd în mai mare măsură proliferarea limbajului şi golirea sa de conţinut. Cei care au citit vreodată telegrame adresate secretarului general al partidului sau albume din taberele pioniereşti le pot compara cu testimonialele actuale („ecourile participanţilor la training“): „Informaţiile prezentate la curs mă vor ajuta la implementarea practică a multor metode de management al costurilor, la prioritizarea informaţiilor deja avute şi la eficientizarea proceselor la care iau parte. Sînt sigură că voi avea o altă imagine asupra a ceea ce înseamnă eficienţa în business şi va fi un plus de valoare pentru activitatea desfăşurată de către mine“. (R. Zafiu, Dilema 327, mai 2010)

Adaugire, 4.10.2010

Am gasit, la blogul „Diacritica” o excelenta critica a altor fenomene similare, care merita citata (pentru ca nu se poate pune un link direct catre punctul respectiv dintr-un articol mai lung). Iat-o:

Apoi s-a ridicat un flăcău reprezentant al Camerei de Comerţ. Care domn a vorbit despre recipienţi. Nu, nu despre recipiente. Ci despre recipienţii mesajului. Domnul meu, află mata de la mine că în limba română există cuvântul receptor. Care receptează cu capul. Că recipient poate să însemne, la limită, că da, receptează, adică primeşte ce-i torni mata în cap, fără să-şi pună mintea la contribuţie.

A doua chestie pe care am reţinut-o de la domnul cu pricina e o minunată campanie de PR iniţiată de Camera de Comerţ, cu un minunat slogan: “Zâmbeşte-mi, te rog, molipseşte-mă!”. Oameni buni, e drept că zâmbetul poate fi molipsitor, dar adjectivul e una, verbul a molipsi e cu totul altceva şi, semantic vorbind, n-are deloc aceleaşi valenţe – în accepţiunea mea de vorbitor nativ. Molipseşte-mă îmi sună morbid de-a binelea. Cui naiba i-a venit aşa o idee minunată de slogan? Molipseşte-mă de-o molimă! – ce poate fi mai zâmbitor de-atât?!
(de la Diacritica)

Adaugire, 18.06.2013

un text lung, dar interesant, scris din interiorul lumii corporatiste, poate fi citit in blogul Dan Tanasescu, aici.

Tristeţea cea mai mare este că, aşa cum bine observa un comentator pe un forum, am înlocuit limbajul de lemn din perioada comunistă cu un alt limbaj de lemn. Limbajul de lemn din perioada corporatistă.
Din zece tineri cu care interacţionez, în special din marile companii, nouă îl folosesc. Din aceşti zece tineri, nu aş angaja mai mult de 2 să lucreze pentru compania pe care o conduc. Sunt project manageri, dar, în esenţă, nu pot purta o discuţie coerentă. Nu pot identifica etapele unui proces simplu. Nu pot redacta un mesaj cu început, cuprins şi încheiere…