cum ne adresam in scrisori?

1 septembrie, 2016

Articolul doamnei Rodica Zafiu „Va rog, gasiti atasat…” (il recomand calduros!), m-a animat sa notez cate ceva despre modurile de adresare in corespondenta scrisa de astazi.

Care sunt formulele corecte de adresare (salut) intr-o scrisoare sau email?

orice scrisoare (electronica sau pe hartie) se incepe cu una din posibilele formule:

„Stimata doamna X,” / „Stimate domnule Y,”

„Draga doamna X, / Draga domnule Y,”

„Draga X,”

„Draga mea X, / dragul meu Y,”

„Dragii mei,”

(si mai exista diverse formule sofisticate, pentru cazuri in care scrii unui rege, ministru, sau alte persoane de rang extrem de inalt, de tipul „Sire,”)

Ce se intampla in realitate?

Tot studentul si fel de fel de insi necunoscuti imi trimit email-uri care incep cu „Buna ziua,…”

Nu stiu cui i-a venit ideea asta la inceput, si cum de a reusit s-o raspandeasca asa de mult in spatiul romanesc!

In viata cotidiana, am fost cu totii invatati de mici sa salutam oamenii dimineata cu „buna dimineata” si seara cu „buna seara”, si nimanui nu i-ar trece prin cap sa spuna „Buna ziua” noaptea la 12.

Ei bine, cand cineva iti scrie un email la miezul noptii, il incepe fix cu „buna ziua,…”.  Iar tu il citesti a doua zi dimineata, si tot „buna ziua…” apare scris. Macar sa fi inventat cineva un program de email care sa insereze un cod dinamic html, care sa modifice acest salut verbal in functie de ora la care deschizi scrisoarea electronica, si sa-ti afiseze corect, dimineata un „buna dimineata…” si seara un „buna seara…”.

Deci nu, nu e deloc o idee buna sa incepi un email cu „buna ziua”!

In plus, ce e de remarcat, e ca daca in perioada interbelica oamenii inca se salutau cu sublinierea adresarii personale, in comunism adresarea a devenit tot mai anonima si mai timida, conforma cu intimidarea care a practicat-o sistemul politic impotriva societatii.
Pana in interbelic (si poate si pana prin anii 50-60, insa tot mai rar) oamenii se salutau cu:

„Buna ziua, doamna Popescu!”

sau, daca nu stiau cum o cheama pe doamna respectiva, dar o cunosteau din vedere, atunci spuneau:

„Buna ziua, doamna!”

in comunism, s-a incetatenit varianta:

„Buna ziua!”

si atat! Fara „domnule” fara „Ionescu” in coada. Poate asta s-a intamplat si pentru ca nimeni n-avea chef sa zica „Buna ziua, tovarase!”, si ca sa zica „Buna ziua, domnule!” risca sa fie parat la securitate ca foloseste termeni burghezo-mosieresti (radem noi acum, dar in anii 50 teroarea era atotprezenta si fiecare are cate o ruda care a fost arestata pe baza unei reclamatii mincinoase, si care uneori nu s-a mai intors niciodata acasa…)

Veti zice ca ce, nu e nevoie sa ii spui celui pe care il saluti pe strada, si „domn”, si pe numele de familie, din moment ce te uiti la omul respectiv si saluti cu „buna ziua”. Insa in traditia clasica, si dupa o logica elementara, lucrurile arata altfel:

In primul rand un salut trebuie adresat cuiva anume. Ai putea spune „buna ziua” mai multor oameni care se afla pe strada, sa zicem in statia de tramvai, in jurul domnului Ionescu, si care te privesc toti si se intreaba: „pustiul asta vorbeste cu mine?”. Daca spui „buna ziua, domnule Ionescu” lucrurile sunt clare.

In al doilea rand, a te adresa cu „domnule” si cu numele de familie al persoanei e un semn de respect.

Articolul lui Lucian Boia, România lui „ca şi”. Mic studiu de sociologie a inculturii (contributors.ro, 5.12.2015) e mai radical decât aș fi îndrăznit eu vreodata să fiu, și deci m-a încântat: uite încă pe cineva care spune că evoluția limbii nu e automat de la bine la mai bine, și că poporul – chiar dacă nu putem decât să-i respectăm deciziile majoritare- nu are totdeauna dreptate!
Iată un fragment esențial:

Nimic nu e mai la îndemîna celor mulţi decît limba pe care o vorbim. În treburile sociale şi politice, poporul e suveran mai mult în teorie. Asupra limbii însă, suveranitatea lui e cît se poate de reală. Limba aparţine tuturor, în egală măsură. Şi cum cei care vorbesc la nimereală sunt mai numeroşi decît păstrătorii regulilor, direcţia nu e greu de anticipat: orice limbă, cu timpul, se deteriorează. Sau evoluează, dacă ne place să spunem aşa. Cînd o greşeală ajunge să fie împărtăşită de mai toţi, încetează să mai fie greşeală, şi devine la rîndul ei normă – pe care alte greşeli se vor grăbi să o încalce. E uluitor cum au reuşit strămoşii noştri să-şi bată joc de limba latină. Ovidiu, exilat la Tomis, sesizase deja o nepotrivire. Îl citez: „Aici eu sunt barbarul, pe care nimeni nu-l înţelege, iar proştii de geţi izbucnesc în rîs cînd aud vorbindu-se latineşte“. Pînă la urmă, „proştii de geţi“ au învăţat limba cuceritorilor, dar cum au învăţat-o, vai de capul lor. Româna e o latină stricată, stricată rău de tot. La fel ca toate celelalte limbi romanice. După cum sună franceza, galii, strămoşii francezilor de astăzi, trebuie să fi vorbit foarte amuzant latineşte, încă din primul moment.

Şi atunci, cum va arăta româna peste o mie de ani? Sunt tentat să zic că nu va arăta în nici un fel, adică nu va mai fi (nici o grijă, nici maghiara nu va mai fi). Dacă însă, în ciuda acestei poate prea sumbre previziuni, va continua totuşi să existe, cu siguranţă că va fi foarte diferită de limba română de azi. Textele noastre – admiţînd că vor mai interesa pe cineva, lucru îndoielnic – vor putea fi descifrate doar de erudiţi foarte specializaţi. Îmi place să cred însă că măcar ca şi-ul va străbate secolele, ca mărturie (ca şi mărturie) a civilizaţiei româneşti de început de mileniu.

Bine, veţi spune, să nu facem din ţînţar armăsar. Lasă-i să vorbească cu ca şi, dacă asta le dă sentimentul că se exprimă elevat. Ce e drept, ne zgîrie auzul (celor care încă îl mai avem), dar sunt necazuri mai mari astăzi în România. Pînă la ca şi, e de văzut cum o scoatem la capăt cu funcţionarea statului, cu clasa politică, cu corupţia şi cu sărăcia…

Pe de o parte, aşa e. Ca şi, în sine, este o afecţiune minoră. Supărătoare, dar minoră. Pe de altă parte, însă, nu e doar aşa. Fenomenul ca şi trebuie luat în considerare şi ca un simptom. Un simptom, printre multe altele, ale unei maladii grave, care e pe cale de a invada întreaga naţiune.

Maladia asta se numeşte confuzia valorilor. Pe vremuri, apele erau net despărţite între o elită de bună formaţie intelectuală şi o masă analfabetă sau semianalfabetă. O asemenea fractură socială nu e de idealizat, dimpotrivă, dar nu păcatele vechii Românii ne preocupă acum. Mă îndoiesc că printre intelectualii interbelici ai fi putut descoperi vreunul care să se exprime cu ca şi sau cu ca virgulă. A venit apoi comunismul care a dat de pămînt cu vechea intelectualitate şi a amestecat ce s-a mai ales din ea cu o nouă „elită“, extrasă (cam repede!) din masa aceea pînă mai ieri analfabetă şi semianalfabetă. A rezultat un inextricabil amestec de valoare şi nonvaloare care s-a perpetuat, şi chiar s-a amplificat, şi după căderea regimului comunist. Oamenii lui ca şi nu sunt neştiutori de carte. Au studii, au diplome, ocupă adesea poziţii cheie în societate, în sistemul politic cu deosebire, dar şi în viaţa intelectuală. Mă întreb, odată ce nu sunt capabili să-şi regleze puţin vorbirea românească, dacă nu cumva întreaga lor formaţie nu o fi tot de tipul ca şi?

propun englezisme noi!

19 aprilie, 2015

ce-ati zice sa imbogatim limba romana, prea saraca in anglicisme?

De ex., as propune:

 

1. tine sus munca cea buna!

2. fugi pentru viata ta!

3. lucruri care ar trebui sa te gandesti despre.

(si lista ramane deschisa!)

 

V-ati prins deja care sunt sintagmele englezesti imitate? Daca nu, iata aici originalele calchiate:

1. keep up the good work!

2. run for your life!

3. things you should think about.

Radem noi, dar nr. 2 e deja de gasit in vreo 155 de locuri din web-ul romanesc.
Nr. 1 e o creatie memorabila a Dianei Marian (si e voit o gluma! ca sa fie clar!🙂 )

 

De data asta nu e vorba de o problema lingvistica, ci de una de creativitate.
Ar trebui sa tin un blog separat despre aceasta tema vasta, si nesfarsitele avataruri ale omului creativ. Dar, pana atunci, plasez aici acest text, care m-a impresionat profund cand l-am descoperit la Brain Pickings.

Despre perfectionism

Anne Lamott

iti pasa macar un pic ca inca esti dependent de a le face pe plac oamenilor, si ca inca pui necesitatile, problemele si cariera altora inaintea vietii tale creatoare si spirituale? Ca iti dai pe gratis intreaga ta viata, pentru a „ajuta” pe altii, si pentru a face impresie? Ei bine, ajutorul tau nu e de nici un ajutor, si nu isi atinge tinta.

E ok pentru tine ca amai sa scrii, sau ca amai orice care tine de chemarea ta spirituala si creatoare, doar pentru ca prioritatea ta e sa mergi la sala de forta, sau sa faci yoga cinci zile pe saptamana? Ai fi dispus sa dai una din acele zile inapoi, doar ca sa studiezi poezia? Sau sa ai o desteptare spirituala? Te-ai intrebat vreodata in ultima vreme: „cat de viu imi doresc eu sa fiu?”. Citește în continuare »

în presa de azi citim, de ex. la Hotnews, că partidele PDL și PNL au decis „să fuzioneze prin contopire”. Așa o prostie, mai rar s-a auzit. A fuziona e sinonim cu a se contopi. Deci sintagma „să fuzionezi prin contopire” e un pleonasm caraghios și nimic mai mult, scos de discursul public tot mai semidoct al bravei noastre națiuni. Că greșeli există peste tot în lume, dar diferența e că la noi, dacă cineva lansează o prostie care sună mai cu moț, în loc s-o cenzureze imediat, o preiau toți cu mare iureș și o transformă în regulă nouă a limbii. Citește în continuare »

Citesc astazi in scrisoarea saptamanala a României Curate urmatoarea fraza:

” Astăzi îi ducem Avocatului Poporului lista cu semnături. semnează și tu scrisoarea prin care îi cerem să sesizeze Curtea Constituțională pe Legea Educației.”

Exprimarea de mai sus e o traducere mot-a-mot a variantei engleze: „…we ask him to adress the court on the law of education”. Desigur că, ca și în alte cazuri, acest „on” e specific limbii engleze și nu se potrivește cu limba română absolut deloc. In limba română nu poți spune că faci o sesizare pe ceva. Ci o faci despre, referitor la ceva. Ce înțelege un român normal dintr-asa o frază ca cea de mai sus, e că avocatul poporului pare să se așeze pe legea educației și să facă, stând asa călare pe lege, o sesizare la curtea constituțională.

In mod normal, fraza de mai sus ar fi trebuit sa fie: Citește în continuare »

am descoperit azi intamplator o imagine de la revolutie (via situl Adevărul) afisata de situl asociatiei „21 Decembrie”, aici).

Incercand sa recunosc persoanele din poza, am realizat ca unele dintre ele apar identic in mai multe locuri. Uitandu-ma mai atent am constatat ca poza e editata pe calculator, si ca partea originala a pozei, din stanga jos, e acoperita cu un colaj in care s-au folosit fragmente din alte locuri ale pozei. Citește în continuare »

%d blogeri au apreciat asta: