Articolul lui Lucian Boia, România lui „ca şi”. Mic studiu de sociologie a inculturii (contributors.ro, 5.12.2015) e mai radical decât aș fi îndrăznit eu vreodata să fiu, și deci m-a încântat: uite încă pe cineva care spune că evoluția limbii nu e automat de la bine la mai bine, și că poporul – chiar dacă nu putem decât să-i respectăm deciziile majoritare- nu are totdeauna dreptate!
Iată un fragment esențial:

Nimic nu e mai la îndemîna celor mulţi decît limba pe care o vorbim. În treburile sociale şi politice, poporul e suveran mai mult în teorie. Asupra limbii însă, suveranitatea lui e cît se poate de reală. Limba aparţine tuturor, în egală măsură. Şi cum cei care vorbesc la nimereală sunt mai numeroşi decît păstrătorii regulilor, direcţia nu e greu de anticipat: orice limbă, cu timpul, se deteriorează. Sau evoluează, dacă ne place să spunem aşa. Cînd o greşeală ajunge să fie împărtăşită de mai toţi, încetează să mai fie greşeală, şi devine la rîndul ei normă – pe care alte greşeli se vor grăbi să o încalce. E uluitor cum au reuşit strămoşii noştri să-şi bată joc de limba latină. Ovidiu, exilat la Tomis, sesizase deja o nepotrivire. Îl citez: „Aici eu sunt barbarul, pe care nimeni nu-l înţelege, iar proştii de geţi izbucnesc în rîs cînd aud vorbindu-se latineşte“. Pînă la urmă, „proştii de geţi“ au învăţat limba cuceritorilor, dar cum au învăţat-o, vai de capul lor. Româna e o latină stricată, stricată rău de tot. La fel ca toate celelalte limbi romanice. După cum sună franceza, galii, strămoşii francezilor de astăzi, trebuie să fi vorbit foarte amuzant latineşte, încă din primul moment.

Şi atunci, cum va arăta româna peste o mie de ani? Sunt tentat să zic că nu va arăta în nici un fel, adică nu va mai fi (nici o grijă, nici maghiara nu va mai fi). Dacă însă, în ciuda acestei poate prea sumbre previziuni, va continua totuşi să existe, cu siguranţă că va fi foarte diferită de limba română de azi. Textele noastre – admiţînd că vor mai interesa pe cineva, lucru îndoielnic – vor putea fi descifrate doar de erudiţi foarte specializaţi. Îmi place să cred însă că măcar ca şi-ul va străbate secolele, ca mărturie (ca şi mărturie) a civilizaţiei româneşti de început de mileniu.

Bine, veţi spune, să nu facem din ţînţar armăsar. Lasă-i să vorbească cu ca şi, dacă asta le dă sentimentul că se exprimă elevat. Ce e drept, ne zgîrie auzul (celor care încă îl mai avem), dar sunt necazuri mai mari astăzi în România. Pînă la ca şi, e de văzut cum o scoatem la capăt cu funcţionarea statului, cu clasa politică, cu corupţia şi cu sărăcia…

Pe de o parte, aşa e. Ca şi, în sine, este o afecţiune minoră. Supărătoare, dar minoră. Pe de altă parte, însă, nu e doar aşa. Fenomenul ca şi trebuie luat în considerare şi ca un simptom. Un simptom, printre multe altele, ale unei maladii grave, care e pe cale de a invada întreaga naţiune.

Maladia asta se numeşte confuzia valorilor. Pe vremuri, apele erau net despărţite între o elită de bună formaţie intelectuală şi o masă analfabetă sau semianalfabetă. O asemenea fractură socială nu e de idealizat, dimpotrivă, dar nu păcatele vechii Românii ne preocupă acum. Mă îndoiesc că printre intelectualii interbelici ai fi putut descoperi vreunul care să se exprime cu ca şi sau cu ca virgulă. A venit apoi comunismul care a dat de pămînt cu vechea intelectualitate şi a amestecat ce s-a mai ales din ea cu o nouă „elită“, extrasă (cam repede!) din masa aceea pînă mai ieri analfabetă şi semianalfabetă. A rezultat un inextricabil amestec de valoare şi nonvaloare care s-a perpetuat, şi chiar s-a amplificat, şi după căderea regimului comunist. Oamenii lui ca şi nu sunt neştiutori de carte. Au studii, au diplome, ocupă adesea poziţii cheie în societate, în sistemul politic cu deosebire, dar şi în viaţa intelectuală. Mă întreb, odată ce nu sunt capabili să-şi regleze puţin vorbirea românească, dacă nu cumva întreaga lor formaţie nu o fi tot de tipul ca şi?

propun englezisme noi!

19 aprilie, 2015

ce-ati zice sa imbogatim limba romana, prea saraca in anglicisme?

De ex., as propune:

 

1. tine sus munca cea buna!

2. fugi pentru viata ta!

3. lucruri care ar trebui sa te gandesti despre.

(si lista ramane deschisa!)

 

V-ati prins deja care sunt sintagmele englezesti imitate? Daca nu, iata aici originalele calchiate:

1. keep up the good work!

2. run for your life!

3. things you should think about.

Radem noi, dar nr. 2 e deja de gasit in vreo 155 de locuri din web-ul romanesc.
Nr. 1 e o creatie memorabila a Dianei Marian (si e voit o gluma! ca sa fie clar!🙂 )

 

De data asta nu e vorba de o problema lingvistica, ci de una de creativitate.
Ar trebui sa tin un blog separat despre aceasta tema vasta, si nesfarsitele avataruri ale omului creativ. Dar, pana atunci, plasez aici acest text, care m-a impresionat profund cand l-am descoperit la Brain Pickings.

Despre perfectionism

Anne Lamott

iti pasa macar un pic ca inca esti dependent de a le face pe plac oamenilor, si ca inca pui necesitatile, problemele si cariera altora inaintea vietii tale creatoare si spirituale? Ca iti dai pe gratis intreaga ta viata, pentru a „ajuta” pe altii, si pentru a face impresie? Ei bine, ajutorul tau nu e de nici un ajutor, si nu isi atinge tinta.

E ok pentru tine ca amai sa scrii, sau ca amai orice care tine de chemarea ta spirituala si creatoare, doar pentru ca prioritatea ta e sa mergi la sala de forta, sau sa faci yoga cinci zile pe saptamana? Ai fi dispus sa dai una din acele zile inapoi, doar ca sa studiezi poezia? Sau sa ai o desteptare spirituala? Te-ai intrebat vreodata in ultima vreme: „cat de viu imi doresc eu sa fiu?”. Citește în continuare »

în presa de azi citim, de ex. la Hotnews, că partidele PDL și PNL au decis „să fuzioneze prin contopire”. Așa o prostie, mai rar s-a auzit. A fuziona e sinonim cu a se contopi. Deci sintagma „să fuzionezi prin contopire” e un pleonasm caraghios și nimic mai mult, scos de discursul public tot mai semidoct al bravei noastre națiuni. Că greșeli există peste tot în lume, dar diferența e că la noi, dacă cineva lansează o prostie care sună mai cu moț, în loc s-o cenzureze imediat, o preiau toți cu mare iureș și o transformă în regulă nouă a limbii. Citește în continuare »

Citesc astazi in scrisoarea saptamanala a României Curate urmatoarea fraza:

” Astăzi îi ducem Avocatului Poporului lista cu semnături. semnează și tu scrisoarea prin care îi cerem să sesizeze Curtea Constituțională pe Legea Educației.”

Exprimarea de mai sus e o traducere mot-a-mot a variantei engleze: „…we ask him to adress the court on the law of education”. Desigur că, ca și în alte cazuri, acest „on” e specific limbii engleze și nu se potrivește cu limba română absolut deloc. In limba română nu poți spune că faci o sesizare pe ceva. Ci o faci despre, referitor la ceva. Ce înțelege un român normal dintr-asa o frază ca cea de mai sus, e că avocatul poporului pare să se așeze pe legea educației și să facă, stând asa călare pe lege, o sesizare la curtea constituțională.

In mod normal, fraza de mai sus ar fi trebuit sa fie: Citește în continuare »

am descoperit azi intamplator o imagine de la revolutie (via situl Adevărul) afisata de situl asociatiei „21 Decembrie”, aici).

Incercand sa recunosc persoanele din poza, am realizat ca unele dintre ele apar identic in mai multe locuri. Uitandu-ma mai atent am constatat ca poza e editata pe calculator, si ca partea originala a pozei, din stanga jos, e acoperita cu un colaj in care s-au folosit fragmente din alte locuri ale pozei. Citește în continuare »

Chiar și generosul și seninul profesor Mircea Vasilescu, redactor șef al Dilemei Vechi și cadru al Universității București, a ajuns să se înfurie pe felul în care se vorbește astăzi limba română. In articolul săptămânal al dânsului de la Adevărul, cu ocazia zilei naționale de întâi decembrie 2013, critică acid, dar cu obișnuitul lui umor, uzul anglicismelor inutile și mai ales vulgaritatea limbii „oficiale” și a discursului public din mass-media:
Profesorul Vintilă Mihăilescu scria, de asemenea, că e tot mai des solicitat de jurnalişti să explice şi să comenteze “cum e românu’”. S-ar părea că există un interes tot mai mare al publicului pentru a lămuri anumite chestiuni privind identitatea naţională şi valorile româneşti. (…) Sunt nedumerit însă că toate aceste dileme identitare sunt orientate mai degrabă către valorile simbolice decât spre acele gesturi simple care ţin de puterea fiecăruia, nu de cine ştie ce valori majore, bune de scos de la naftalină de Ziua Naţională. Să luăm, de exemplu, limba română.(…)
(…) cuvintele englezeşti (…) : uneori inevitabile (căci încă n-avem termeni potriviţi în limba română), alteori folosite din snobism, alteori din incultură lingvistică şi comoditate, au devenit o prezenţă greu de combătut în vorbirea noastră cea de toate zilele. Observ în jurul meu, la oameni altminteri educaţi, că e chiar la modă să strecori, în vorbire, câte un “what the fuck” ca să te dai interesant. Citește în continuare »
Urmărește

Fiecare nou articol să fie livrat pe email.

%d blogeri au apreciat asta: