Cum traducem „performing arts”? E corect „arte performative”? Nu e! (Dar totul e posibil, în limba română!) / rezolvat: traducem corect cu „artele spectacolului”.

Ce înseamnă în limba română „arte performative„? Chiar şi Dilema Veche pare să fie în acest caz derutată. Sau poate că tocmai a creat un nou termen românesc? Termenul pare să fi fost adoptat şi de o serie de alte reviste culturale, în bună tradiţie românească a lui „copiază, că astfel nu-i nevoie să gândeşti!”.  Am găsit termenul aici, la Dilema Veche. El nu există în DEX, dar e practicat de ceva reviste culturale româneşti. Am înţeles din context că termenul vrea să fie o traducere în limba română a lui performing arts (şi nu a lui performative arts care există şi el, dar e versiunea greşită a termenului, în limba engleză, şi are o răspândire extrem de restrânsă!). Însă problema e că dacă traduci performing cu „performativ”, atunci ajungi în cu totul alt loc, căci performative (în engl, fr, germ), înseamnă cu totul altceva. Se întâmplă cum s-a mai întâmplat şi în alte cazuri ale ultimilor 20 de ani – traducerile se fac în grabă, şi, din păcate (cu toată stima mea pentru Dilema şi alţi performing artists actuali), după ureche! Căci chiar în limba engleză, de unde termenul pare împrumutat, el înseamnă altceva, atunci când e performative şi nu performing. La fel în franceză. Performativ(e) e în aceste limbi (dar şi în germană) un termen extrem de tehnic al lingvisticii (vezi mai jos). Dacă ar fi să găsim o traducere care să respecte întocmai termenul de „performing”, si să fie musai un anglicism, probabil că ar trebui să folosim „arte performante” şi nu „arte performative”. Dar cui îi pasă în România de astfel de detalii? În plus, probabil că celor care au folosit această sintagmă pentru prima oară, în limba română, nu le-a picat bine (şi pe drept cuvânt) faptul că „performant” există deja în româneşte, şi are, desigur, sensul şi conotaţiile lui specifice. Mai cred că în limba română ideea de a folosi aşa o combinaţie de termeni e nefirească: substantiv + adjectivare de verb în forma present continuous (arts + (to perform > performing) ). În limba romană nu îmi amintesc prea multe exemple de acest tip. Îmi vine, totuşi, „stea căzătoare” în minte, şi „tablete energizante” (dar acesta din urmă e si el un termen împrumutat forţat din engleză, după acelaşi calapod). Există, în româna clasică a secolului XX, multe exemple însă, în care, similar cazului nostru, „artele care trăiesc” se numesc „arte vii” şi nu „arte trăitoare”, chiar dacă desigur cel de-al doilea termen e ceva mai nuanţat, dar nu pare să fi fost agreat sonor sau stilistic de vorbitorii sec. XX… (sau nu-i aşa?). Pe de altă parte, daca ar fi să fim foarte fideli termenului englezesc (dar vom vedea mai jos că nu e necesar!) cred că acea variantă cu „arte trăitoare” sau „arte performatoare” sau „arte revoltătoare”, etc. ar fi modul cel mai apropiat de limba engleză. Asta doar dacă ar fi să facem o traducere care să respecte aceleaşi proceduri lingvistice (substantiv + adj. derivat din present continuous). Pe de altă parte, conceptul englezesc de performing arts nu e, aşa cum probabil îşi închipuie românul, chiar şi cel citit, un cuvânt unic, intraductibil, preluat de toate culturile şi limbile ca atare. Nici vorbă. El are echivalente utilizate absolut curent, cel puţin în limbile franceză şi germană: arts de la scène / arts vivants (fr) = performing arts (engl) = darstellende Künste (germ) Aş vedea deci ca posibil un termen românesc nou, echivalent pentru performing arts. Traducerea lui ar putea pleca din zona definită de sintagme ca „arte ale scenei„, „arte vii” sau „arte reprezentate„, „arte scenice„. (Şi invit cititorii să facă propuneri, ca pe vremea lui Heliade-Rădulescu!) Dar sigur că nouă, românilor, ni se pare mult mai penibil să inventam un cuvânt românesc, decât să preluăm fără modificare unul străin. Dacă aşa s-ar întâmpla în toate limbile pământului, probabil că nu am avea deloc diversitate, sau ea ar rezulta numai din scâlcierile aceluiaşi cuvânt, preluat la nesfârşit de diverse populaţii, ale căror limbi ar fi doar nişte simulacre, conţinând ca într-un esperanto ciudat, aceleaşi cuvinte, inserate pe altă structură gramaticală, pronunţate cu alte accente şi alte terminaţii. Cu timpul, chiar şi structura gramaticală s-ar unifica într-o limbă post-babel de tip nou, într-aşa o lume. În final, ce mă deranjează cel mai tare e faptul că împrumutul acesta nou din engleză sugerează cumva că avem de-a face cu o ramură nouă a artelor, cu ceva „contemporan” cu orice preţ. În realitate e vorba de un termen clasic, care cuprinde arte cât se poate de clasice! Les arts de la scène, în varianta franceză, conţin, pur şi simplu: teatrul, dansul, muzica, circul, iluzionismul, etc. Chiar dacă desigur avem astăzi şi „performance art” (similară cu „happening„), ea e iarăşi altceva, e o formă de „scenizare” a artelor plastice, şi un caz aflat în minoritate, în cadrul artelor scenei. *** Actualizare, 11.12.2010: Astăzi am descoperit în situl ministerului culturii, în sfârşit, o traducere ideală a termenului de „performing arts”: ea se numeşte „artele spectacolului„. Vezi situl ministerului. Minunată soluţie de traducere! Firească şi exactă! Mă bucur că există, în sfârşit, un loc public în care cineva se ocupă şi de exprimarea în limba română. E dealtfel firesc ca acel loc să fie (şi) ministerul culturii. E trist însă că se întâmplă doar acolo. iar Marius Laza, intr-un comentariu scris in acest blog, propune „performing arts” =”arte interpretative” (facand o traducere corecta a lui „performer” = interpret). Traducerea e corecta, dar mai putin fireasca (in spiritul limbii) decat „artele spectacolului”. *** aici două exemple de traducere în context, între franceză şi engleză, a termenului de performing arts:

http://www.lecentredesarts.com/ Le centre des arts vivants, Paris = the center for performing arts, Paris. http://www.artsalive.ca/en/mus/index.asp fr: Le Centre national des Arts (CNA) présente le volet Musique d’Artsvivants.ca, l’endroit revé pour découvrir le monde excitant des arts de la scene! Apprenez tout sur la musique d’orchestre, l’Orchestre du CNA, şes musiciens et amis, les grands compositeurs, les chefs d’orchestre et bien plus encore! engl: The National Arts Centre (NAC) presents ArtsAlive.ca Music, a great place to discover the excitement of the performing arts! Learn all about orchestral music, the NAC Orchestra, its musicians and friends, great composers, conductors and much more!

Iată mai jos şi definiţiile exacte ale termenului „performativ”, în engleză şi franceză, aşa cum e el folosit în Dilemă online, în sintagma „arte performative”. Precizez că el nu există în dicţionarele româneşti.

performative

Pronunciation: \-‘fo˙r-m?-tiv\ Function: adjective Date: 1955

being or relating to an expression that serves to effect a transaction or that constitutes the performance of the specified act by virtue of its utterance promise > — compare constative (din Merriam-Webster) ***

performing

Function: adjective

Date: 1889

of, relating to, or constituting an art (aş drama) that involves public performance (din Merriam-Webster)

***

PERFORMATIF, -IVE, adj.

(LINGUISTIQUE)

A.- [D’apres la théorie d’Austin, en parlant d’une catégorie de verbes] Les verbes performatifs seraient ceux qui non seulement décrivent l’action de celui qui les utilise, mais aussi, et en meme temps, qui impliqueraient cette action elle-meme. Ainsi, les formules « Je te conseille de… », « Je jure que… », « Je t’ordonne de… », réaliseraient l’action qu’elles expriment au moment meme de l’énonciation (Greimas-Courtés 1979).

B.- P. ext. [En parlant d’énoncés, d’actes de lang.] Qui réalise une action par le fait meme de son énonciation. Anton. constatatif. Fonction performative. Vouloir traiter les énoncés performatifs comme des propositions au sens strict revient a les déclarer dénués de sens (puisque ni vrais ni faux) ou a les considérer comme des pseudo-propositions, a moins d’élargir la notion de sens pour y introduire, en plus des valeurs de vérité, des notions comme celles de « réussite » ou de « malheur » de la parole (Thines-Lemp. 1975).

– Empl. subst. masc.

¦ sing. a valeur de neutre. Le langage juridique releve souvent du performatif (Thines-Lemp. 1975).

¦ P. méton. Enoncé qui a ces caracteres. Je-t-aime est sans nuances. Îl supprime les explications, les aménagements, les degrés, les scrupules. D’une certaine maniere – paradoxe exorbitant du langage -, dâre je t-aime, c’est faire comme s’il n’y avait aucun théâtre de la parole, et ce mot est toujours vrai (îl n’a d’autre référent que sa profération : c’est un performatif) (R. Barthes, Fragments d’un discours amoureux, 1977, p. 176 ds Rob. 1985).

(din dicţionarul francez al CNRTL)