Caragiale despre români

o notă care nu pare la subiect, dar de fapt este, cumva:
am folosit textul scrisorii lui Caragiale către Vlahuță (îl puteți citi, e minunat, aici) pentru grafica de mai jos. E, practic, un joc vizual de-a textul.

subiectul se leagă cumva de pesimismul meu à propos de capacitatea românilor de a se scoate afară din mlaştină, trăgându-se singuri de păr, ca Münchhausen.
De remarcat că cel mai des folosit cuvânt în textul lui Caragiale este “şi” – de departe.

actualizare, 7 iulie 2009:

am scos cuvintele de legatura, pentru o imagine mai interesanta, si am recreat grafica de mai sus. De data asta, Wordle a folosit alte culori si alta compozitie:

despre “locaţie” şi alte anglicisme cu sens greşit (sau despre diletantism ca factor generator al limbii române)

În boom-ul imobiliar al anilor 2004-2007, locaţie a devenit un termen predilect în limba presei româneşti. Şi cum presa e la fel de deşteaptă ca poporul pentru care scrie, nimeni nu s-a gândit să deschidă un dicţionar şi să verifice acest termen.

E evident că locaţie a fost preluat mimetic din engleză, unde el înseamnă o poziţionare geografică, loc, sit, spaţiu marcat in mod special, etc. In lumea filmului are sens de “loc in care se filmeaza” (on location). Locaţie vine evident din latinul “locus” si deci are aceeaşi origine ca şi românescul “loc”. Cum însă “loc” e în româneşte prea ambiguu, cineva a simţit nevoia să preia cuvântul englezesc exact la fel, fără să ştie sau să verifice că locaţie există în limba română demult, e importat din limba franceză, unde are alt sens, şi înseamnă, în română ca şi în franceză: chirie. Utilizarea clasică, în româneşte, este: a lua în locaţie un spaţiu.

Sigur că orice termen poate fi schimbat într-o limbă, sau înlocuit cu altul nou, dacă asta se decide de comun acord. Ce e însă frapant în limba română, e cum ea pare, în evoluţia ei din ultimii ani (sau poate din totdeauna?)  expresia unui diletantism perpetuu. Pentru că ce altceva decât agramarea poate duce o întreagă naţiune către utilizarea aceloraşi cuvinte, cu sensuri mereu schimbate? (Locaţie şi a aplica sunt doar doua exemple).

locaţie în româneşte:

LOCÁŢIE, locaţii, s.f. 1. Închiriere. ♦ Chirie plătită pentru anumite lucruri luate în folosinţă temporară. ♢ Taxă de locaţie = taxă care se plăteşte drept sancţiune în caz de depăşire a termenului de încărcare sau de descărcare a vagoanelor de cale ferată sau a autovehiculelor. 2. (Jur.) Contract prin care una dintre părţi se obligă să procure şi să asigure celeilalte părţi folosinţa unui lucru pentru un timp determinat în schimbul unei sume de bani. [Var.: locaţiúne s.f.] – Din fr. location, lat. locatio, -onis.
sursa: DEX ‘98 (www.dexonline.ro)

in engleză:

Main Entry: lo·ca·tion

Pronunciation: \lō-ˈkā-shən\

Function: noun

Date: 1597

1 a: a position or site occupied or available for occupancy or marked by some distinguishing feature : situation b (1): a tract of land designated for a purpose (2)Australian : farm , station c: a place outside a motion-picture studio where a picture or part of it is filmed —usually used in the phrase on location

2: the act or process of locating3: the placement of baseball pitches in a particular area of the strike zone ; also : the ability to control the placement of pitches

(sursa: Merriam-Webster)

în franceză:

LOCATION, subst. fém.

A. − [Correspond à louer] Action de louer quelque chose; résultat de cette action. 1. [L'obj. est un bien immobilier] Agence, contrat, prix de location. La location ou l’acquisition des meilleurs herbages exigent de gros capitaux (Wolkowitsch, Élev., 1966, p. 154).

♦ À location (vieilli). Maison à location; prendre à location. Par exemple, pour 200 francs, nous avons à location une bonne maison, bien bâtie, avec un jardin (Sand, Souv. de 1848, 1876, p. 45).

♦ En location. Avoir, prendre en location. Les Beauvilliers en location, n’ayant plus le toit des ancêtres (…) : est-ce que, vraiment, ce ne serait pas à mourir de honte? (Zola, Argent, 1891, p. 368) :

1. Cette maison, qui avait longtemps appartenu à une famille de province qui dédaignait de la mettre en location, avait été vendue, il y avait environ six mois, à une jeune femme vêtue de noir…
Ponson du Terr., Rocambole, t. 2, 1859, p. 75.

(sursa: CNRTL)